... lacrima de dor ...

si daca ai stii, cate lacrimi tin sa curga siroaie acum... sa se prelinga pe fata mea, sa-mi spele chipul intristat, sa-mi curete suferinta ce musca din mine ... e o durere vie cu fiecare lacrima care se naste din dor de tine si din necaz ca nu am facut bine ... si fiecare lacrima inghite acest suspin, si ma lasa intr-o tacere ce smulge ultimele lucruri ... ma taie fiecare picatura, imi taie inima si sufletul si eu ma simt mult mai goala in linistea noptii ce pare ca se lasa ... si e bezna asa de tare, caci si luna se ascunde dupa soare si ceru-i negru si fara stele... si imi indrept ochii plansi catre ele ... si ma rog ca tu steaua mea, sa-ti intorci privirea catre mine si sa-mi vezi chipul brazdat de tot mai putine lumini si tot mai multe intunericuri ... si daca ai stii, cum se stinge lumina in mine cand tu nu rasari, luceafarul meu, in cerul ochilor mei si eu ajung sa bantui locuri unde tu mi-ai jurat iubire ... si calc inapoi pe urma pasilor tai, unde m-am pierdut candva ... incerc sa dau de tine, de iubirea ta ... si lacrimi cad, si nu mai vor sa piara, si se renasc din nou... iar eu singura nu mai pot sa vad... si ma opresc in loc... cad din picioare, si ma rog ca din lutul de sub picioare sa ia chip si forma ta, sa-mi mai arati inca o data acel rai pierdut ... nici sa mai plang nu mai am forta... ... am obosit ... nu vreau decat sa inchid ochii si sa fiu din nou cu tine, in acea lume in care m-ai adus o data ... sper sa o mai pot atinge macar in vis... parca ma intind si sa inchid ochii sa ma odihnesc un pic... dar un ecou strafund de departe imi spune ca daca as face asta ... te-as dezamagi si mai tare ... atunci, ma ridic, imi sterg ochii umflati de lacrimi aspre, pornesc din nou inspre tine ... si lacrimile au obosit si uita sa mai cada, doar speranta mea imi mai lumineaza chipul prafuit de intuneric si te caut printre neguri si vai, te caut in eternitate caci vreau acasa ... si chiar daca atunci cand te voi gasi, trupul meu va fi mult prea obosit ca sa mai reziste voi fi fericita ca ultima clipa a vietii mele am trait-o alaturi de tine... imi voi lasa trupul mic si fragil in mainile tale mari, si tu ma vei adormi cu inimii tale cantec duios iar mie imi va curge ultima lacrima de fericire si de dor ... Te iubesc ...

Trăiesc ca să visez

De ce odată cu trecerea timpului,uităm să mai visăm? De ce nu mai putem închide ochii să visam frumos? Ce bine e să visezi,să evadezi în lumea viselor… Trăiesc ca sa Visez un Vis în care Visez că Trăiesc.

Tu ai aroma cafelei

Sorb cafeaua în grădina vieţii cu picioarele desculţe alerg pe un covor colorat şi privesc ochii tăi din interiorul ceştii cuvintele mi se opresc în sorbiturile de cafea fierbinte unde o clipă aburii cădeau în cutele hainelor ce se opreau lângă degetele strânse făcând tumbe scoţând sunete ciudate acum tu ai aroma cafelei.

Floarea vieţii

Te aşezi pe tâmpla mea unde ploile-mi spală gândurile pipăi aerul prin roua scânteietoare şi colinzi maidanul sufletului meu străbaţi poteca creierului meu constelaţii lucitoare transformi în ciorchini de lumină ce-mi pătrund adânc în suflet şi-mi creşte un soare din floarea vieţii.